Rebek / Rebec

Rebekul, cunoscut internațional ca rebec, este un instrument european medieval cu arcuș. A fost folosit în muzica Evului Mediu și a Renașterii timpurii, înainte ca vioara și alte instrumente moderne cu arcuș să se impună în cultura muzicală europeană.

Originea rebekului este legată de rabābul arab, unul dintre cele mai vechi instrumente cu arcuș cunoscute. Prin contactele dintre lumea islamică și Europa medievală, inclusiv prin Spania maură, rabābul a pătruns în spațiul european și a contribuit la apariția rebecului. Astfel, rebekul devine una dintre cele mai clare dovezi ale circulației instrumentelor între Orient și Occident.

Rebecul avea, de obicei, corp mic, din lemn, cu formă apropiată de pară sau de barcă, gât scurt și corzi cântate cu arcuș. Spre deosebire de rabābul oriental, la rebec corpul de piele a fost înlocuit cu lemn, iar instrumentului i s-a adăugat o tastieră. Aceste transformări arată felul în care un instrument oriental a fost adaptat gustului, tehnicii și repertoriului european.

În Evul Mediu, rebekul era asociat cu muzicanții ambulanți, curțile nobiliare, dansurile, cântecele și repertoriile populare sau semi-culte. Era un instrument mobil, expresiv, potrivit pentru spații sociale diferite: târguri, curți, sărbători, pelerinaje, scene de dans și întâlniri comunitare.

Sunetul rebekului era direct, pătrunzător și viu. Nu avea rafinamentul rotund al viorii clasice moderne, dar avea o expresivitate imediată, potrivită pentru melodia medievală, acompaniament și dans. În multe reprezentări vechi, rebecul apare ca instrument al muzicantului călător, al povestitorului și al lumii medievale aflate în mișcare.

Pentru Taraful lui Orfeu, rebekul este o piesă-cheie. El arată drumul prin care rebabul oriental a influențat Europa medievală și a contribuit la dezvoltarea familiei occidentale a instrumentelor cu arcuș. Prin el, Orientul, Bizanțul, Spania medievală și Europa veche se întâlnesc într-un singur fir sonor.

Alături de cobză, lăută, kemenche, gădulcă, lijerica, lira calabreză și rebab, rebekul confirmă ideea centrală a festivalului: instrumentele vechi nu aparțin unei singure granițe. Ele circulă, se transformă, primesc nume noi și devin parte din memoria muzicală a mai multor popoare.

În ansamblul imaginar al Tarafului lui Orfeu, rebekul este vocea Europei medievale. O voce venită din contactul cu Orientul, trecută prin drumuri, curți și târguri, apoi păstrată în istoria instrumentelor cu arcuș.