Rebab / Rabāb

Rebab, cunoscut și sub forma rabāb, este unul dintre cele mai importante instrumente orientale cu arcuș. Numele lui desemnează, de lungul timpului, o familie largă de instrumente cu coarde, întâlnite în lumea arabă, persană, nord-africană, andaluză și în alte spații aflate sub influența culturilor islamice.

Rebab-ul nu trebuie înțeles ca un singur instrument cu formă fixă. În funcție de regiune, poate apărea ca instrument cu gât scurt, corp acoperit cu piele, una, două sau mai multe corzi, cântat cu arcuș, vertical sau sprijinit în poală. Această diversitate arată vechimea și circulația lui culturală.

În lumea arabă și nord-africană, rabāb-ul a avut un rol important în ansambluri tradiționale, în muzica de curte, în cântarea poetică și în repertorii transmise oral. Sunetul lui este direct, adesea nazal, pătrunzător, apropiat de vocea umană. Nu urmărește rotunjimea instrumentelor clasice moderne, ci expresivitatea veche a coardei trase cu arcușul.

Importanța rebabului pentru istoria muzicii europene este majoră. Prin contactele dintre lumea islamică și Europa medievală, inclusiv prin Spania maură, rabāb-ul a ajuns în Occident și a influențat apariția rebecului european. Rebecul medieval păstrează această legătură în nume, formă și tehnică, chiar dacă în Europa instrumentul a fost adaptat: corpul de piele a fost înlocuit cu lemn, iar instrumentului i s-a adăugat tastieră.

Astfel, rebabul este una dintre rădăcinile orientale ale familiei europene de instrumente cu arcuș. El arată că muzica medievală europeană nu s-a format izolat, ci prin contacte, drumuri comerciale, curți, cuceriri, schimburi culturale și circulația muzicanților.

În Taraful lui Orfeu, rebabul are rol de instrument-mamă. El se află la începutul unei genealogii sonore din care pot fi înțelese rebekul, unele lire medievale, kemenche-ul, lyra bizantină și alte ramuri ale instrumentelor cu arcuș din Orient, Mediterana, Balcani și Europa.

Prezența rebabului în această serie arată că instrumentele vechi nu respectă granițele moderne. Ele se nasc într-un loc, călătoresc, se transformă, primesc nume noi și ajung să fie adoptate de comunități foarte diferite. Din această circulație se formează familii sonore întregi.

Rebab-ul aduce în Taraful lui Orfeu memoria Orientului: Persia, lumea arabă, Africa de Nord, Al-Andalus, Bizanțul și Europa medievală. Este instrumentul care explică începutul drumului: lemn, piele, coardă, arcuș, voce și transmitere orală.

În ansamblul imaginar al festivalului, rebabul este rădăcina. Nu este doar un instrument vechi, ci o cheie de lectură pentru întreaga familie a instrumentelor cu arcuș. Prin el, Taraful lui Orfeu capătă profunzime orientală, istorie medievală și o legătură directă între Orient și Occident.